În ultima vreme am avut mai mult timp de citit, mi-am suplimentat rafturile bibliotecii cu câteva titluri noi de cărți, ca să intru și eu în rândul cititorilor de cursă lungă. Oferta de Black Friday a librăriilor online nu a trecut pe lângă mine și am achiziționat câteva cărți bune, trecute mai demult în wishlistul meu, cadouri de sărbătorile de iarnă, de ziua de naștere a mamei mele, care doar ce a trecut, și alte bijuterii literare pe care mi le-am oferit singură. Am trecut cu brio și peste acest Black Friday, nu am ratat nimic! Așa cum nu am ratat nici noutățile editoriale sau noile colecții de cărți de ficțiune apărute la Editura NICULESCU: Noir și Rouge cu thrillere și cărți romance pentru toate gusturile. Titlurile noilor colecții Noir și Rouge mă duc cu gândul la romanul lui Stendhal Roșu și negru, presărat cu romantism, dar și cu mult egocentrism, ce are în spate o cauză nobilă și un mesaj care ne invită la lecturi captivante. Ei bine, parcă ceva totuși lipsește din biblioteca mea, o carte nescrisă încă, dar care mi-aș dori să o am ca pe o comoară rară, printre rafturile bibliotecii mele. O carte pe care să o citesc și la care să revin oricând simt nevoia să îmi încarc bateriile sau să ies dintr-o situație deprimantă – o carte în genul celor de dezvoltare personală, dar totodată ar trebui să fie o carte de ficțiune care să mă farmece cu povestea sa. O astfel de invitație la meditație mi-a propus chiar Editura NICULESCU, iar pentru că biblioteca mea aștepta de mult un nou partener de discuții, am să spun mai întâi câteva cuvinte despre această bibliotecă.
Biblioteca mea este alcătuită din trei corpuri de mobilă, distribuite în două camere, în dormitorul meu și în sufragerie. Biblioteca din camera mea deși este formată dintr-un singur corp, e greu să trasezi o limită precisă între corpul propriu-zis și restul camerei, pentru că oriunde ai arunca privirea zărești 2-3 cărți așezate aparent într-o oarecare dezordine. Ele totuși sunt atent selecționate și așezate în puncte strategice: pe noptiera de lângă pat, pe comodă, pe tăblia patului, etc. Celelalte două corpuri de mobilă amplasate în sufragerie au o soartă mai bună. Acolo, la fel ca pe rafturile magazinelor au prioritate „mărcile” mai bune. Acestea sunt cărți pe care aș vrea să le cunoască și cei care trec pragul casei mele, un fel de mini-bibliotecă universală, unde fiecare oaspete se delectează cu cele mai bune titluri. De multe ori m-am întrebat ce anume lipsește de pe rafturile acestei biblioteci? Care ar trebui să fie piesa de rezistență care ar atrage privirile musafirilor mei instantaneu, atunci când servim o cafea sau un ceai în compania micii mele biblioteci? Nu am știut răspunsul până într-o zi pe care am marcat-o inevitabil în calendar: ziua de 18 noiembrie.
Printre cărțile achiziționate de la Editua NICULESCU, cu care mi-am mărit și înfrumusețat biblioteca, se numără și una de dezvoltare personală, pentru copilul din mine, intitulată Eu, Hercule, şi măreţele mele fapte de vitejie. LIVE din Grecia Antică, scrisă de Frank Schwieger, care mă antrena în mod activ, prin vocea lui Hercule însuși, la peripețiile și faptele de vitejie ale vestitului erou. Citind din carte, simțeam cum mitologia prinde viață, personajele se conturează nu doar precum niște caractere bine construite, dar mai ales asemenea unor personaje-simbol, iar acțiunea se dezvolta continuu pe timpul somnului, după ce citeam câteva pagini din carte.
Surprinzător sau nu, așa mi-a venit ideea cărții nescrise, dar care are un loc al ei în bibliotecă, un spațiu gol care așteaptă să fie umplut atunci când stelele se vor alinia, iar inspirația va veni în mintea scriitorului însărcinat cu această povară. Este o poveste care ne ajută să ne dezvoltăm personal, ca ființe, inspirată din faptele vitejești ale eroilor, o povestire fantastică, care să ne scoată din orice situație deprimantă – o povestire încărcată cu energie solară. Eroul poveștii mele este însuși Soarele – elementul astral din care și-au luat seva eroii mitologici solari, cum e și Hercule, cum e Apollo, Horus sau Helios și cum tradiția românească se îmbină cu acești uriași strălucitori. Tradiția și mitologia se îmbină, iar poporul român construiește un fir de poveste care îl ajută să iasă victorios din orice năpastă.
Mai jos puteți citi un scurt fragment din această carte încă nescrisă, pe care am numit-o Tainele Soarelui... :
„După o săptămână ploioasă și mohorâtă, în camera mea, prin draperiile groase de culoarea smaraldului a trecut o rază de soare tăioasă la suprafață, dar blândă la interior, trecută prin filtrul țesăturii groase, încât mi-a inundat camera într-un puseu de lumină, de parcă era în toiul verii, deși eram la sfârșitul lui noiembrie. M-am trezit binedispusă, simțind că aceasta avea să fie o zi pe care să o țin minte.
Un soare cu dinți strălucitori zâmbea cu gura deschisă pe înaltul cerului și mă invita prin gesturi îmbietoare și cu o voce caldă să îmi plec ușor urechea spre ceea ce avea să-mi spună. Cu vocea sa discretă și îmbietoare, Soarele îmi împărtășea o taină de-a sa, un secret oarecare, pe care parcă îl știam demult, dar l-am uitat între timp, iar acum mi-l reaminteam.
Ascultam tăcerea vântului care îmi aducea la ureche vorbele nespuse ale Soarelui. Purtam cu el un dialog interior, simțeam cum sufletul mi se încălzește, iar ochii mi se luminează. Soarele începu să-mi povestească:
- În cetatea mea de scaun, în ținutul vechi al tracilor, i-am învățat pe oameni cum să danseze după Soare. Nu degeaba la români, în Oltenia, casele se învârt după Soare și sunt înfrumusețate cu motive solare geometrice. În Helis, cetatea dăruită regelui Dromihete mi-am ascuns comoara cea de preț, iar acolo oamenii au învățat să danseze în pași de horă domnească. Au bătătorit pământul cu picioarele, timp de 3 zile și 3 nopți, până au închis ca într-o sferă ochiul meu aurit. Apoi i-au dat ochiului solar numele de Horus și l-au urcat în vârful unei piramide egiptene. Oriunde ar fi, ochiul meu veghează necontenit asupra oamenilor, iar cei care au vrut să ajungă la el s-au pierdut pe drum sau au devenit eroi încercând. „Soarele și Hora” sunt prezente pe ceramica de Horezu, în Vâlcea, Oltenia ca o amintire a razelor solare dansând în jurul Soarelui, dans pe care oamenii l-au imitat în vremurile de demult.
- Noi acum imităm realitatea pentru a construi povești, i-am răspuns eu Soarelui. E fascinant cum înainte oamenii imitau mersul aștrilor cerești și inventau povești care au rămas în timp, nemuritoare.
- Ei bine, mai aveți de învățat despre cum să îmbinați cele două arte – mitologia și cosmologia, pentru a afla adevărul din spatele vocii mele.”
Va urma...
Până atunci vă invit să descoperiți tainele Editurii Niculescu sau în caz că sunteți familiarizați deja cu această editură, puteți redescoperi noutățile editoriale pe care le-au pregătit pentru fiecare cititor, în parte.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025, proba nr. 9!
Sursa foto utilizată: unsplash și galeria Editurii NICULESCU.
Bibliografie: