Nu mai era mult și se apropia sfârșitul anului de liceu, iar Diana era în clasa a IX-a. Auzea mereu pe holurile liceului cum elevii din clasele mai mari foloseau frecvent apelativul de „boboci”, pentru ea și ceilalți colegi ai ei. Dacă la început i se părea amuzant, treptat a început să simtă o oarecare repulsie față de acești colegi mai mari, atunci când le surprindea un zâmbet ușor malițios în colțurile gurii... Devenise un fel de stigmat, o cicatrice superficială, care se adâncea zi de zi, în sufletul unui suflet tânăr. Nu era neapărat o formă de bullying, mai degrabă era o modalitate de a ironiza ușor lipsa de experiență a elevilor din anul întâi de liceu. Adevărul este că „bobocii” sunt ușor debusolați când trec pragul liceului, pentru că încep un nou capitol în viața lor. Profesorii sunt mai exigenți, programul mai încărcat, iar curiozitatea tinerilor exploratori atinge cote maxime. Teama de a greși sau de a dezamăgi așteptările altora se resimte puternic, întrucât ceilalți au mereu așteptări de la noua generație de elevi. Liceul este acel spațiu al transformărilor, a cunoașterii de sine, o inițiere prematură în care fiecare elev se regăsește în personajul Harap-Alb al lui Creangă, un erou în devenire, care parcurge câteva etape inițiatice în dezvoltarea sa.
Educația formală vs. educația non-formală
Educația formală are avantajele sale, în mod indubitabil, dar în ultimul timp a crescut procentul celor care optează în paralel sau exclusiv, în unele cazuri, pentru educația non-formală. În ultima vreme, Diana simțea cum se sufocă, colegii îi erau alături, profesorii erau dedicați, dar ceva parcă lipsea. Lecțiile de la clasă erau oarecum monotone, timpul se scurgea cu repeziciune, iar ea simțea că vocea nu îi era auzită și că ceilalți nu o cunoșteau la adevărata sa valoare. Ca orice adolescent, se confrunta cu acea anxietate, care se manifestă uneori zgomotos, iar alteori duce la suprimarea propriilor dorințe. Sistemul de învățământ românesc nu pune accent pe capacitățile și calitățile individuale ale elevilor, iar aceștia nici măcar nu sunt încurajați, măcar la orele de la clasă, să se exprime liber, să-și cultive simțul critic, ci doar să învețe mecanic, după niște tipare prestabilite. Așa că Diana s-a înscris la câteva activități extrașcolare, pentru a experimenta noi senzații. A cochetat cu pictura și înotul, dar după câteva luni a renunțat. La pictură nu prea avea talent, dar lecțiile de înot s-au dovedit a fi foarte utile. Spre sfârșitul anului școlar auzise că se organiza, pe lângă nelipsitul Bal al Bobocilor, o festivitate de sfârșit de an, în sala de sport, la care aveau să participe, directorul școlii, profesorii, elevii, părinții și bunicii... undeva la câteva sute de oameni. Directorul adjunct venise, cu două-trei săptămâni înaintea acestei festivități, și în clasa Dianei să selecteze câțiva elevi doritori, pentru a juca într-o piesă de teatru pe scena amenajată în sala de sport. Numai doi dintre ei au avut curajul să ridice mâna, Diana și un coleg de-al ei. Aceștia urmau să repete replicile împreună cu o elevă din clasa a XII-a, care se angajase să se ocupe de cei doi novici. Diana s-a împrietenit repede cu Mirela, fata din clasa a XII-a și umbla la braț cu ea pe holurile liceului, cu o mândrie vădită că acum e văzută ca o persoană cu „greutate” în rândul celorlalți elevi. Nu mai era un simplu „boboc”, acum se ridica la standardele celor din clasele mai mari. Dar adevărata provocare a venit în ziua festivității, o zi pentru care credea că este pregătită, dar toate repetițiile și pregătirile de la școală nu au ajutat-o defel. Colegul său, partenerul de dialog, alături de care trebuia să urce pe scenă în fața atâtor oameni a sunat-o cu o oră înaintea actului artistic pentru a-i spune că nu a reușit să învețe replicile și nu se simte pregătit pentru un astfel de eveniment. Mai mult decât atât e plecat din localitate și nu poate veni, nici dacă ar vrea, cerându-și iertare pentru lipsa sa de curaj și seriozitate. În acel moment Diana a simțit cum bolta cerească s-a prăbușit deasupra sa. Directoarea adjunctă a luat rapid inițiativa și a contactat un vechi prieten, un actor de la Teatrul de Vară din oraș, pentru a nu compromite acest ultim spectacol la care câțiva tineri ambițioși, cum sunt Diana și Mirela, au muncit și și-au pus speranțele că vor avea ocazia să pășească pe o scenă adevărată și să-și învingă teama de necunoscut.
O întâmplare neașteptată
Diana nu mai cunoscuse un actor adevărat până atunci și era foarte încântată de idee, mai ales că avea să joace pe scenă alături de un maestru adevărat. Actorul a venit cât de repede a putut, dar avea un aer de om grăbit, repetând întruna că are spectacol după-amiază la Teatrul de Vară și că speră că lucrurile vor merge repede aici. Diana l-a studiat atentă din „culise” – o cămăruță alipită de sala de sport, cu o oarecare suspiciune. Actorul avea undeva la vreo 30 de ani și era cam flegmatic. În ochii tineri ai Dianei părea un tip rebel, cu părul lins și lung până la umeri, uscățiv, înalt, tendoanele mâinilor păreau descărnate, dar era energic peste măsură și vădit nemulțumit de situație. Nu știa replicile, citea obsesiv din piesa de teatru, încercând să rețină ceva la numai 5 minute de a urca pe scenă. La un moment dat, a aruncat pe masa din dreapta lui foile răvășite cu textul pe care Diana îl știa ca-n palmă și a spus pe un ton ferm, dar comic, totodată, că va trebui să improvizăm, pentru că nu e timp să învețe rolul. Cu o strângere de inimă, Diana a încuviințat din cap, dar părea total debusolată, întrucât cuvântul „a improviza” plana în aer într-un mod incert.
A venit și momentul mult așteptat, prima replică a fost a Dianei, iar actorul a răspuns total altceva. Diana a încercat să mențină aparențele și să continue cu cele învățate, dar actorul a răspuns pe un ton acid. Atunci, tânăra elevă a simțit același sentiment pe care îl avea față de colegii din clasele mai mari, un fel de repulsie care se reactivase și simțea că trebuie să depășească acest moment cu orice preț. Acolo, pe scenă, se născuse un fel de antipatie reciprocă între cei doi, inspirată poate de piesa de teatru în sine. În acel moment Diana, a reacționat natural la replicile improvizate ale actorului și a dat replicile sale personale, născute din dorința de a contracara aciditatea actorului și de a ieși victorioasă din acel schimb de replici. Totul s-a terminat prea curând, așa i s-a părut, actorul i-a strâns mâna și a bătut-o ușor pe spate, spunându-i:
- Felicitări! Am reușit împreună să păstrăm aparențele!
Atunci Diana a conștientizat că nu era o competiție, era doar un mod prin care actorul, maestru al disimulării, a reușit să provoace și să scoată la lumină calitățile nebănuite ale tinerei eleve din clasa a IX-a. Directoarea adjunctă era în primul rând și se ridicase în picioare aplaudând cu un zâmbet mare pe față, iar în spate de tot erau părinții săi, emoționați profund. Nici măcar nu îi observase până atunci, de fapt nu observase pe nimeni din sală, deși înainte de a urca pe scenă se uitase cu teamă spre acea mulțime amețitoare. Realizase că intrase în rol în adevăratul sens al cuvântului, reușise să vorbească liber în fața unei mulțimi, iar sentimentul acesta era feeric. Și-ar fi dorit să mai urce o dată pe scenă, atât de mult i-a plăcut. Dar până la următoarea festivitate mai avea de așteptat un an.
Scena reală de Public speaking Rise & Speak
Acum sunt și alte căi prin care tinerii adolescenți își pot face vocea auzită și experimenta senzația unică de a urca pe o scenă în fața unui public adevărat. Cei de la Tribul Antreprenorilor au creat o platformă specială dedicată tinerilor adolescenți numită Tribul Adolescenților, iar recent vor organiza primul concurs de Public Speaking: Rise & Speak. Șapte adolescenți urcă, fiecare în parte, pe o scenă amenajată special pentru ei, ținând propriul lor discurs, fiind sprijiniți nu de actori sau directori de școală, ci de oameni avizați în prezența scenică specifică speakerilor experimentați. Sub îndrumarea unui mentor pasionat și a unui brand atent selecționat, tinerii află tainele oratoriei, dezvoltându-și astfel, în cadrul Tribului, abilitățile de comunicare, ideile, aspirațiile și mai ales învață să prindă încredere în propriile lor puteri, pentru că sunt ascultați și încurajați să fie ei înșiși. Fără mască, fără replici prestabilite, fără a li se impune ce să spună și cum să gândească. Aici nu e vorba de o piesă de teatru. Diana a avut parte de o oportunitate la care puțini visează, dar în această comunitate, a Tribului Adolescenților, tinerii au ocazia să își descopere propriile talente sub îndrumarea unor persoane dedicate și atente la nevoile lor. Concursul pentru tineri, Rise & Speak se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15-18 ani și se va desfășura, în premieră, în formatul unei prime ediții, la Ibis Styles Bucharest City Center, pe data de 16 noiembrie, 2025.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025, proba nr. 5!
Sursa foto utilizată: galeria Tribul Antreprenorilor.
Bibliografie: