Marin Sorescu, scriitor renumit îndeosebi pentru activitatea sa dramaturgică, a redat umanității o perspectivă ambivalentă asupra vieții și morții prin opera sa cea mai reprezentativă – trilogia Setea Muntelui de sare. Această trilogie unește trei piese – Iona, Paracliserul și Matca  –  ce urmăresc în mod constant traseul unui personaj unicat și însingurat. Ceea ce iese în evidență la acest personaj este că în ciuda faptului că aparent nu are puterea să transforme lumea, cel puțin încearcă cu disperare să se transforme pe el însuși în cadrul unui context surprinzător de haotic și irațional – precepte moderne și postbelice ale teatrului parabolic, prin care dramaturgul sparge barierele spațio-temporale readucând la viață, prin intermediul simbolurilor, lupta ființei umane în fața forțelor distructive ale naturii vegetale, care se oglindește metaforic în forța distructivă pe care e capabilă să o comită în anumite situații limită chiar și natura umană. Caracterul alegoric al piesei are la bază o construcție dramatică cu valențe subversive, după care se ghidează în general și societatea actuală, marcată de un puternic individualism.

Cronologia piesei

Din punct de vedere cronologic, piesa dramatică Matca se situează la finalitatea trilogiei Setea Muntelui de sare, care derivă din perspectiva filosofică ce aduce un ultim omagiu vieții și morții, ca un continuu ritual al nemuririi, evidențiat prin repetabilitatea ciclului vieții. Astfel, Sorescu a încheiat această trilogie într-o notă optimistă, menită să redea speranța nealterată a omului cu privire la un viitor mai luminos.

Matca are o întindere și un caracter mai complex față de primele două piese componente ale trilogiei. Aceasta este alcătuită din două acte și șase tablouri.  De altfel, piesa surprinde o altă dramă cu un ecou la fel de răsunător, ce are în prim plan, la fel ca în Iona sau Paracliserul ideea obsedantă a luptei pentru supraviețuire atunci când viața însăși este amenințată din exterior.

Deși această trilogie este alcătuită din piese foarte bine individualizate, ele sunt legate între ele în mod invizibil de aceeași notă care înglobează în mod transparent forța interioară a omului pus în fața unor situații limită, din care rezidă lupta pentru supraviețuire în cele mai inimaginabile și catastrofale situații.

Valențe subversive în piesa Matca

Latura subversivă a acestei piese derivă dintr-o situație cu caracter universal ce izvorăște dintr-un abis mitic care are ecou și în zilele noastre. Rezonanța mitului biblic al potopului se răsfrânge ușor diminuat în piesă, pentru că deși tema atinge conștiința universală din care face parte omul ca ființă superioară, ea se realizează într-un cadru mai restrâns. După moartea Moșului – tatăl Irinei, protagonista piesei, aceasta supraviețuiește apelor învolburate împreună cu fiul său, pe coșciugul tatălui ei, care se transformă în noua Arcă a lui Noe. De altfel, toate piesele din această trilogie abordează tematica religioasă și legătura cu divinitatea, care după aspre pedepse răsplătește în cele din urmă pe cei pe care îi consideră drept „cei aleși”. Legătura cu divinitatea nu poate coexista într-un cadru mai larg de referință, întrucât pentru o mai bună conceptualizare a relației cu Creatorul este necesar ca dialogul să fie cât mai intim. Așadar, individul e îndemnat în piesele lui Sorescu să vorbească cu sine pentru a se regăsi pe sine și identitatea sa creatoare. Dialogul cu divinitatea este esențial în acest context. În continuare, o altă latură subversivă se desprinde din acest considerent – societatea actuală deși are o puternică individualitate, aceasta nu intră în relație cu Dumnezeu de cele mai multe ori. Confortul și delăsarea omului modern contrazic învățăturilor creștine, motiv pentru care natura se răzbună pe om, sub forma unui potop. „Nici nu se zvântase bine primul potop, fundul mărilor și oceanelor încă mai aburea oglinzile, când dracul de data aceasta se hotărâ să dezlănțuie al doilea potop; în primul rând, ca un pendant la celălalt și apoi pentru că lumea prea se sfințise...”[1]

Simbolistica titlului trilogiei Setea Muntelui de sare

Legat de numele trilogiei Setea Muntelui de sare, remarcăm faptul că această sete „greu de satisfăcut, uriașă, ca cele mai înalte aspirații ale omului”[2] nu este satisfăcută în ciuda acestui potop: „-Ce umiditate! Îți lasă gura apă.”/ „Aș avea un cuvânt uscat.... «Potopul»”[3]. Chiar și în aceste momente extreme Sorescu disimulează importanța aparentă a pericolului înecării, îndreptând atenția spre adevărata problematică – a căutării absolutului, o sete de cunoaștere pe care nici potopul nu o poate potoli sau satisface. Așa cum spune și Maria Popescu în lucrarea Chei pentru labirint[4], despre necesitatea recunoașterii mitologiei omului contemporan cu specific românesc pentru deschiderea universală, în cazul lui Sorescu „reducerea la esență”  a mesajului teatral este însoțită de dedublarea izvorâtă din statutul de topos dramaturgic a situației personajului care își suportă astfel prezența în labirint – ca expresie a unei vieți ce e în căutarea propriei identități. Prin urmare, „ironia și autoironia sunt arme care pot susține, în labirintul modern, cel al indeterminărilor, determinărilor esențiale ale ființei în raport cu existența care devine tot mai greu de controlat și de asumat.”[5]

Ca și în Iona „burta peștelui”sau „matca” relaționează cu ideea de sufocare în termeni simbolici, iar libertatea se câștigă printr-o experiență tragică, dar nu lipsită de o ironie fină, venită din partea lui Sorescu.

Simbolistica termenului matcă

Nu în ultimul rând, simbolistica termenului matcă poate avea mai multe sensuri:

• Într-o primă instanță se poate referi la aspirația omului de a se reintegra pe făgașul normal al omului prins în absurdul unei societăți ideologizate și dorința de reîntoarcere la origini, la legătura sacră a omului cu pământul strămoșesc, dăruit tot de Dumnezeu. Omul e în căutarea acestui pământ, ca Noe în căutarea uscatului în timpul Marelui Potop. În piesă protagonista naște un copil, iar prin acest fapt este asigurată supraviețuirea speciei – de aceea Irina face tot posibilul ca acesta să trăiască.

• O altă interpretare poate fi izvorul sau matca din care izvorăște râul, care odată umflat de atâtea ploi, nu mai poate reveni la normal, decât după inevitabila purificare a omenirii. La fel și lumea noastră modernă este influențată de ploaia acidă a influențelor mistificatoare care ne împiedică a mai distinge sursa din care răul s-a desprins și a ajuns până la noi.

• De asemenea, matca ca o regină a albinelor, menține stabilitatea și procreația speciei sale - așa cum și Irina poartă în pântecele ei viața, care va asigura continuitatea speciei umane pe pământ. Nu întâmplător momentul nașterii pruncului coincide cu momentul când Moșul, tatăl Irinei își dă sufletul. Moartea și renașterea sunt condiționate una de cealaltă. Pe când viața e un chin permanent, singura perioadă de fericire e numai în burta mamei. În societatea actuală, o parte din tineri sunt influențați  în mod latent de latura excesiv de maternă pe care o manifestă mamele, simțindu-se astfel la adăpost. Sub protecția acestora se desprind cu greu din „matca” care le oferă iluzia unei vieți lipsită de primejdii.

Concluzie

Prin urmare, piesa lui Marin Sorescu, Matca aduce în prim plan nenumărate aspecte definitorii ale iraționalului divin care se răsfrâng inevitabil asupra lumii moderne, ca temă existențială în formarea tinerelor generații și trage un semnal de alarmă asupra modului prin care o situație limită forțează conștiința umană să-și restructureze întreaga substanță, cu atât mai mult viața și moartea care sunt ilustrate sub forma etosului transformator.

Bibliografie

• Manolescu, Nicolae, Literatură română postbelică, vol. 2, Proza, teatrul, Editura Aula, București, 2001.
• Popescu, Maria, Chei pentru labirint, Editura Cartea Românească, București, 1986.
• Sorescu, Marin, Teatru, Editura Cartea Românească, București, 2019.

[1] Marin Sorescu, Teatru, Editura Cartea Românească, București, 2019, p. 89.

[2] Nicolae Manolescu, Literatură română postbelică, vol. 2, Proza, teatrul, Editura Aula, București, 2001, pp. 341-344.

[3] Marin Sorescu, Op.cit., p. 89.

[4] Maria Popescu, Chei pentru labirint, Editura Cartea Românească, București, 1986, pp. 50, 251, 254-255.

[5] Ibidem.