O nouă zi vine întotdeauna la pachet cu o nouă aventură pentru picioarele mele, indiferent de anotimp. Am un talent înnăscut de a face bășici la picioare dacă port pantofi noi, ghete noi sau chiar și sandale, sigur una din barete îmi face o rană pe pielea mea sensibilă. Procesul de vindecare? Unul foarte lent, care se încăpățânează să dea roade, iar până se vindecă o bășică sunt șanse foarte mari să mai apară una nouă, situată la o distanță strategică față de cealaltă, de obicei una la călcâi și una la degetul mic, care mă fac să merg șchiopătând...
În copilărie aveam niște piciorușe subțiri, iar labele picioarelor erau destul de înguste pentru marea majoritate a încălțămintei care se găsea pe piață. Picioarele mele se frecau de fiecare margine a pantofilor în spate, spre călcâi, în timp ce în mijloc se vedea ușor un spațiu gol, pe care nu avem cu ce să-l umplu. O vreme, în fiecare seară mama mă ungea cu tot felul de alifii, înainte de culcare, dar rana se închidea destul de greu. Alteori, după ce mă spăla cu apă călduță spunea că e mai bine să lăsam rana să respire și să se usuce. Bășica mea făcea o coajă maronie, care se rupea de fiecare dată când băgam picioarele în pantofi. O rană cu multe tăișuri, pe care o resimțeam ca pe o arsură puternică, care îmi atingea fiecare nerv. O durere usturătoare, persistentă cu care mă obișnuisem în timp, dar o detestam din tot sufletul, de fiecare dată.
Bășici sau bătături? Cum le facem față?
Timpul a trecut, bășicile au rămas la locul lor de grație, la care li s-au mai adăugat și câteva bătături. Încălțămintea nouă îmi provoacă același disconfort, indiferent de materialul din care este alcătuită... până nu își face damblaua nu se lasă. Mai mult, aceeași pereche de pantofi cu care mă obișnuiesc într-un an, după vreo 2 săptămâni, când revin la ea, anul viitor, începe cu aceleași metehne, de parcă și-ar fi refăcut forțele cât timp a hibernat, pentru o nouă partidă de creat bășici pe picioarele mele. Pentru pantofii mei, bășicile sunt lucru serios, la care lucrează necontenit, creând adevărate opere de artă.
De multe ori am aplicat aceleași tratamente pe care le învățasem de la mama, dar de când au apărut tot felul de plasturi, nu m-am lăsat până nu am încercat mai tot ce am găsit pe piață. Inițial am cumpărat plasturi după ureche sau de la tot feluri de tarabe din piețe, care îmi ieșeau în cale. De cele mai multe ori aceștia se dezlipeau la scurt timp după aplicare, în timp ce mergem și mă trezeam cu ei strânși într-un loc sau căzuți pe jos, iar lipiciul acela care se întindea ca un clei îmi provoca nu doar disconfort, ci un adevărat dezgust. Am schimbat placa și am încercat plasturi din farmacii, dar cu greu am găsit ceva să mi se potrivească, mai ales că eu voiam un material care să reziste la apă, ca un machiaj permanent. Piciorul mai și transpiră, iar cel mai neplăcut sentiment este să simți cum un plasture se înmoaie cu lipici cu tot pe călcâiul tău sau pe degetele de la picioare, iar când te descalți cauți prin pantofi bucățile acelea necleioase de rămășite din ce credeai că a fost odată un plasture stabil pe sărmanul tău picior.
Experiența cu plasturii de la Medicale-Shop
În ultimul timp mi-am dat seama că picioarele mele nu sunt centre sau laboratoare în care se fac experimente medicale, așa că am scos artileria grea, după ce m-am documentat temeinic în materie de plasturi și leucoplasturi de calitate premium și mi-am procurat „o armată” de produse profesionale de pe site-ul Medicale-Shop.ro, al celor de la Adar Unic Solutions.
Povestea cu plasturii și leucoplastele impermeabile de la Medicale-Shop este de fapt puțin mai lungă. Mă așezasem astă vară pe o băncuță în parc, să-mi verific plasturele cumpărat de la o vânzătoare drăguță de la o tarabă oarecare, dacă mai stă lipit sau nu, văitându-mă de durere. O bunicuță era pe banca de alături cu nepoțelul care se juca cu o minge. Când mi-a văzut rana provocată de bășică a venit în grabă la mine să mă trateze, ca pe un copil mic. Cu uimire mă uitam cum o ființă aparent plăpândă avea într-o gentuță, în care nu credeam că încap atât de multe consumabile medicale, pe lângă alte lucruri necesare, o apă oxigenată, pansamente din tifon sterilizat cu care mi-a curățat și dezinfectat rana, iar ulterior m-a pansat cu un plasture de care m-a asigurat că o să reziste și pe deasupra este și impermeabil, în caz că dă o ploaie răcoroasă de vară.
Atunci mi-am dat seama că un simplu plasture însoțit de un gest omenos a devenit un simbol al grijii pentru aproapele nostru. Bunicuța era mereu pregătită pentru nepoțelul ei, în caz că se accidenta la joacă, sau chiar și pentru ea, care avea o vârstă și putea oricând să capete o zgârietură. Pielea sa nu mai era atât de rezistentă și de elastică, și oricând putea face o rană superficială. Mi-a povestit despre tipuri de plasturi și caracteristicile lor, despre ce înseamnă un leucoplast textil, unul din mătase sau din zinc oxid. Mi-a dat sfaturi în acest sens, dacă nu am la mine un plasture, măcar să folosesc un leucoplast din mătase cu care să fixez un pansament pe orice tip de rană aș avea. Iar cel din zinc oxid e special pentru pielea sensibilă, pentru că previne iritațiile și, totodată, infecțiile. Bunicuța intrase în rolul său de ființă protectoare, la ea nu conta dacă eu aveam 30 de ani sau 7 ani, ca nepoțelul ei. În ochii ei eram tot un copil, care trebuia repede pus pe picioare.
Brusc mi-am adus aminte de mama mea și de grija sa necontenită, chiar dacă ea nu avea atunci soluția cea mai bună pentru mine. Cel puțin, acum am descoperit modul cum să-mi ușurez viața și să-mi protejez din timp zonele în care ar putea apărea bătături sau bășici, din timp, pentru că prevenția este cel mai bun medicament.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025, proba nr. 11!
Sursa foto utilizată: Medicale-Shop.
Bibliografie: