Încă din copilărie, și mai ales începând cu clasele primare suntem familiarizați cu multitudinea de expresii eliptice-metaforice, pe care le numim simplu proverbe și zicători populare. Acestea sunt menite să pună în evidență o anumită experiență de viață, cu un puternic caracter moralizator. Ceea ce definește această experiență de viață ascunsă în spatele unui proverb nu este doar caracterul său succint sau stilul comic în care este alcătuit sau redat, ci mai ales oralitatea sa, care s-a înrădăcinat în memoria colectivă a poporului român, rămânând veșnic vie. În spatele acestor proverbe și zicători sunt adunate atât experiența, cât și filosofia de viață ale strămoșilor noștri, încă din timpurile precursoare ale creștinătății. Precum sticlele mici conțin esențele cele mai tari, și aceste maxime scurte dezvăluie poate latura cea mai grăitoare din care este alcătuită esența spiritului românesc. Alături de balada populară Miorița, proverbele reflectă însăși apartenența noastră la glia strămoșească și ne ajută să ne reconectăm în mod subtil și de multe ori inconștient la prima formă de lirism menită să dezvăluie natura umană în toată splendoarea ei, cu bune și cu rele. Aceste expresii nu sunt doar sintagme purtătoare de sensuri profunde, ci ele alcătuiesc împreună un tezaur folcloric viu, alimentat necontenit de către fiecare vorbitor de limbă română, în parte.

Un proverb sugestiv în acest sens este: „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”. Acest proverb înglobează în ansamblul său întregul univers ancestral, care ne îndeamnă să prețuim înțelepciunea celor bătrâni și să profităm din plin de cunoașterea acestora, care vine la pachet cu experiența de viață a acestora. Auzim adesea că istoria se repetă, iar istoria faptelor cotidiene nu reprezintă o excepție în realitatea înconjurătoare. Putem evita multe greșeli dacă ținem cont de sfatul bătrânilor, al bunicilor sau al părinților.

Problematica fatalismului dezbătută frecvent la proverbele și zicătorile românești

Mulți dintre noi ne-am întrebat în mod sigur de ce o mare parte din aceste proverbe stau sub semnul fatalității?

Multe din aceste proverbe ne dezvăluie latura pesimistă a vieții, o latură marcată de negativism, în general. Am putea spune că aceste proverbe ne învață tehnici de supraviețuire în situații limită, adesea la granița dintre viață și moarte. Motivul principal ar putea fi insecuritatea statală ale Principatelor Românești. În timp ce alte țări de pe Bătrânul continent s-au dezvoltat cultural și artistic, începând din Evul Mediu timpuriu, românii au fost nevoiți să-și păstreze integritatea teritorială, asaltați de-a lungul istoriei de incursiunile popoarelor cuceritoare. În scurtele perioade de pace, Țările Românești nu au avut răgazul necesar de a construi centre culturale și artistice proeminente, și astfel curentele culturale au avut întotdeauna o întârziere în spațiul românesc. Toate aceste inconveniente s-au reflectat inevitabil asupra gândirii și al traiului locuitorilor neamului nostru. Neavând stabilitate nu poți crea artă, iar dacă arta iese totuși la lumină, aceasta în mod inevitabil va suferi transformări interioare, care vor scoate la suprafață influența negativă care s-a exercitat asupra sa.

Sunt multe exemple în acest sens, dar voi reda numai câteva:

„A ajunge cuțitul la os.”

„Cine seamănă vânt, culege furtună.”

„Cu un ochi râde și cu altul plânge.”

„Ferește-mă Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.”

„Frate, frate, dar brânza e pe bani.”

„Nemulțumitului i se ia darul.”

„Nevoia îl învață pe om.”

„Peștele de la cap se-mpute.”

„Scopul scuză mijloacele.”

Haina unității culturale și lingvistice: „Unde-s mulți, puterea crește”

Dar, într-o notă pozitivă, putem remarca faptul că un loc aparte îl au proverbele care ne induc sentimentul de patriotism învăluit în haina unității culturale și lingvistice, care ne-a caracterizat de-a lungul timpului. Proverbul „Unde-s mulți, puterea crește” l-a inspirat și pe Vasile Alecsandri în scrierea poemului Hora Unirii, la unirea Moldovei cu Țara Românească, sub domnia lui Cuza. Astăzi Hora Unirii ne face să retrăim, în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, sentimentul patriotismului frățesc.

În plus, în vorbirea directă unele proverbe sunt utilizate ușor eronat, semn că limbajul se transformă, odată cu oamenii, în secolul vitezei.

De la:

 „Omul face haina și nu haina pe om” s-a ajuns la „Haina face pe om”;

 „Prostul moare de grija altuia, iar săracul moare de grija proprie” s-a ajuns la o forma simplă   „Prostul moare de grija altuia”;

 „Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede” s-a ajuns la forma redusă „Capul plecat sabia nu-l taie”.

Se observă cu ușurință faptul că memoria colectivă a poporului român este alcătuită pe baza unor simțiri, dar mai ales trăiri din care au izvorât proverbele și zicătorile, care ne atestă atât unitatea culturală, cât și nevoia de justificare în fața vicisitudinilor vieții, pe care precursorii acestui popor le-au avut de înfruntat. Oamenii și-au găsit întotdeauna refugiul în arta orală, pe care au transmis-o generațiilor viitoare, ca pe cel mai de preț dar, care s-a transformat într-un adevărat tezaur național.