Romanul „Adela” și ecranizarea sa în viziunea lui Mircea Veroiu

Dacă admitem faptul că textul literar nu imită viața propriu-zis, așa cum nici „filmul nu este imitația vieții”, după teoria lui R. Arnheim (1974), atunci se poate spune că textul literar doar oferă cititorilor o reorganizare ambivalentă a unor posibile planuri care există (real, social sau psihologic) sau care ar putea exista în imediata apropiere (fantastic, oniric, mitic sau paralel). Adaptarea unui text literar în arta cinematografică se prezintă ca un mecanism capabil să redea unicitatea acelei gândiri creative care s-a materializat în respectivul text literar. Dar care, totodată, poate fi amplificat la o scară vizuală, trecută prin filtrul percepției regizorului asupra a ceea ce se va concretiza într-o poveste readaptată, ținându-se cont și de specificul și de dorința societății actuale, care sub impulsul vizionării respectivei pelicule ajunge la un stadiu diferit de conceptualizare a actului artistic, fiind sub influența unui catharsis cu valențe moderne.

Vizionarul Ibrăileanu în raport cu ecranizarea unicului său roman Adela – o analiză psihologică

În anul 1985 apare producția românească Adela la Casa de filme Numărul Patru, sub regia și scenariul lui Mircea Veroiu, ce are ca sursă de inspirație romanul omonim al scriitorului Garabet Ibrăileanu, apărut în luna mai a anului 1933. Relația dintre roman și film este una aparte, deoarece Ibrăileanu, la origine critic literar a anticipat, grație abilităților sale analitice, cadrul referențial în care romanul Adela, rodul juxtapunerii alter-egoului său introspectiv, prin care a avut viziunea abstractizării „fragmentelor din jurnalul lui Emil Codrescu”[1] - personajul principal, desemnat de autor să-și relateze memoriile. Aceste fragmente „pot fi privite ca secvențe, iar înlănțuirea, în stil oral, a demonstrațiilor sale teoretice evocă sensibilității contemporane montajul asociativ. Mai mult, în deschiderea eseului Creaţie şi analiză, el prefața, parcă, apariția pe afişele sălilor de proiecție de astăzi a cărții sale Adela. Căci mentorul Vieții româneşti scria în 1926: «Dacă s-ar putea cinematografia şi fonografia conținutul unui roman, am vedea pe pânză, figurile personagiilor, gesturile lor şi purtarea lor şi am auzi la fonograf toate vorbele lor, dar ar mai rămâne ceva: ceea ce autorul ceteşte în sufletul personagiilor sale şi ne spune. Așadar, cinematograful şi fonograful ne-ar putea da numai comportarea personagiilor. Ceea ce nu ne-ar putea da ar fi analiza sufletului lor».”[2] Pe de altă parte, prin intermediul acestor memorii aparent ficționale se auto-caracterizează personalitatea autorului și astfel iese la lumină latura asociativă a personajului principal ce își revendică oarecum statutul de erou neînțeles în aparență, marcat de o puternică sensibilitate îmbinată cu un spirit analitic, lucid, dar care se lasă purtat de sentimentul unei iubiri manifestată în plan psihologic. Deși la suprafață pare o iubire platonică, aceasta este învăluită în același timp de nenumărate posibile determinări și indeterminări sufletești, menite să nuanțeze latura confuză a iubirii de care e capabilă figura emblematică a intelectualului marcat de problematica psihologică a propriilor rațiuni și aspirații cu privire la un amor desprins din memoria sufletului său. La fel cum și alți scriitori interbelici au abordat aceeași retorică exhaustivă – a intelectualului introspectiv, la Ibrăileanu muza e de neatins, întrucât ea aparține unei alte dimensiuni – la care doctorul Codrescu nu se poate raporta decât în postura de prieten al copilei Adela. Ruptura dintre cei doi protagoniști ține de diferența majoră de vârstă – Adela nu are mai mult de 20 de ani, pe când Emil Codrescu e trecut de 40 de ani. Un aspect important îl reprezintă, de asemenea, percepția lui Codrescu asupra efemerității timpului – el nu poate concepe să vadă nici măcar cu ochii minții imaginea Adelei îmbătrânită, așa cum este mama Adelei, pe care în tinerețea sa, Codrescu o idealiza, tot în timpul unei vacanțe de vară pe meleagurile natale, la Bălțătești, județul Neamț.

Ecranizarea romanului Adela

Adaptarea cinematografică a romanului Adela este o transpunere aproape fidelă a textului scris, care recreează din punct de vedere stilistic tehnica fragmentelor de jurnal ale lui Ibrăileanu, axându-se pe procesele psihice ale personajului principal, ilustrate prin tăceri elocvente. De asemenea, filmul inserează personaje noi și reinterpretează anumite detalii ale unor scene, pentru a oferi un final potrivit așteptărilor societății actuale ale publicului.

Secvențe alese:

Într-o primă instanță, sugestivă este secvența din film a întâlnirii lui Emil Codrescu cu Adela, în care se specifică faptul că cei doi nu s-au văzut de 7 ani, pentru a amplifica legătura pe care aceștia urmează să o restabilească la cote mult mai intense. În roman, sunt relatate amintirile lui Codrescu cu Adela, de când ea era o copilă, iar relația lor de prietenie s-a menținut de-a lungul anilor, prin intermediul scrisorilor, dar și acestea au încetat la un moment dat.

Adela, între timp, a fost căsătorită și ulterior a divorțat. Dispoziția sa ludică și atașamentul pe care îl manifestă în relația sa cu Emil aprind flacăra disperării a bărbatului trecut de prima tinerețe și teama de a fi respins de obiectul adorării sale.

„D. Ibrăileanu alege o singură față mai proeminentă a lui Emil Codrescu: reacțiunea lui în iubire, complicând aspectul de atitudine temperamentală cu drama virilității în declin. Cvadragenarul Codrescu, îndrăgostit de Adela, pe care o cunoscuse de copilă, revăzând-o peste douăzeci de ani, după ce fusese măritată și divorțase, își agravează timiditatea și își stoarce mintea în labirintul îndoielilor nu numai dintr-o notorie abulie congenitală și o filozofie subiectivă, devenită atitudine reflexivă prin cultură, dar și din spaima unei improbabile fericiri, într-o căsătorie atât de inegală ca vârstă. Senzația premergătoare morții, îmbătrânirea, exasperează reticențele lui Codrescu, îi multiplică, prin inutilă cazuistică, îndoielile, gelozia, incapacitatea organică de a voi și îi ucide fapta prin reflexie otrăvitoare.”[3]

De asemenea, transpunerea textului literar în arta cinematografică se prezintă ca un mecanism capabil să redea unicitatea acelei gândiri creative, care s-a materializat în acest text literar. Dar care, totodată, poate fi amplificat la o scară vizuală, trecută prin filtrul percepției regizorului asupra a ceea ce se va concretiza într-o poveste ușor readaptată, ținându-se cont și de specificul și de dorința societății în care filmul a fost lansat. Comunismul a influențat și a dus în mod categoric la cenzurarea unor scene mai romantice, pe care filmul le-a redat într-un mod mult mai plastic decât ne-am fi așteptat. Astfel, actul artistic cinematografic se evidențiază printr-un „estetism” care poate surprinde și remodela anumite episoade semnificative ale romanului, respectând, totuși, narațiunea originală, astfel încât prin prisma cadrului opac al ecranului se pot stimula în mod voit anumite percepții asupra simțurilor noastre. Deși vizualul este în mod normal mult mai ostentativ în comparație cu textul literar, în cazul filmului Adela, natura impetuoasă a psihicului intelectualului amorezat nu a putut fi transpusă la intensitate maximă, deoarece mintea umană se intersectează numai cu sensibilitatea sufletului, care este viu și asupra căruia are o anumită autoritate. De asemenea, personajele centrale care îi aduc la viață pe Emil Codrescu și pe Adela, respectă în linii mari imaginea intelectualului îndrăgostit nebunește de tânăra fată care a fost odată copilă și acum a devenit femeie. Codrescu face apel neîncetat la amintirea Adelei atunci când era copilă și adolescentă pentru a se delecta necontenit cu nostalgia vremurilor tinereții sale – când ar fi dorit să o întâlnească pe Adela, cea de acum.

Scena reprezentativă a apartenenței Adelei la cultul bărbatului mentor în viața sa, grație intelectului său bogat și a discuțiilor asupra literaturii și a filosofiei universale, înglobează în film și erotismul pe care Adela, copilul care a crescut, îl disimulează sub forma dorinței de a se ridica pe treapta oamenilor mari, experimentați și maturi. În film, anumite personaje sunt invenții pur cinematografice, cum este cazul prietenului lui Emil Codrescu, Tuliu Drăgan. Acesta e invitat în salonul mamei Adelei, cu care aceasta va trăi o poveste de dragoste - scenă în care Adela se revoltă împotriva speculațiilor cu privire la nepotrivirea de vârstă dintre ea și Emil, motiv pentru care își pudrează părul și apare în fața celor trei cu părul sur – așa cum îl au și ceilalți protagoniști. În roman, momentul când Adela își pudrează părul coincide cu aceeași dorință de a se adapta cerințelor mature de a fi luată mai în serios de Emil, într-o vacanță, pe când avea 15 ani. Acesta a încercat să-i argumenteze faptul că egalitatea dintre ei se va concretiza la momentul când ea va crește. Atunci raporturile dintre ei vor fi probabil de o altă natură, de aceea îi spune vorbele: „Când o să fii mare”[4]. Moment în care Adela, ripostează brutal și argumentează că nu mai este demult un copil.

În continuare, în decursul acestei reprezentații artistice, poate una dintre scenele cele mai reprezentative este momentul despărțirii dintre cei doi protagoniști. Scena de final este, de asemenea, montată într-un cadru mult prea evaziv, față de profunzimea trăirii și erotismul aproape dus la extrem din partea lui Emil. În roman, acest episod este exemplificat, printr-o sărutare febrilă și îndelungată a mâinii Adelei. Asupra acestui erotism, vom specifica faptul că Emil nu îl regretă, ci dimpotrivă, îi dedică un nou capitol al amintirilor sale, al vieții care a trecut și nu se va mai reîntoarce vreodată.De asemenea, scena despărțirii din roman ilustrează plecarea Adelei într-o trăsură, împreună cu cei care o însoțiseră la casa de vacanță. Emil rămas singur, străbate locurile din împrejurimi pe unde s-au plimbat, intră în camerele casei și retrăiește emoțiile idilei. Își trece mâna peste toate lucrurile pe care Adela le-a atins, și în care încă mai simțea mirosul parfumului ei. Totul părea ireal, amintirile readuse la viață se ciocneau de singurătatea izbitoare a locului, încât singura soluție era să se desprindă de aceste amintiri.

Conexiunea artistică dintre film și roman

Prin urmare, relația dintre filmul Adela a lui Mircea Veroiu și romanul omonim de Garabet Ibrăileanu ilustrează conexiunea pe care scenaristul a realizat-o cu filmul, fără a se desprinde de firul epic predominant al romanului. Cu toate că a inserat anumite personaje, scene și a diminuat într-o mare măsură erotismul celor două personaje, pentru a reda în termeni cât mai obiectivi relația de amor ilustrată de Ibrăileanu pe fondul unor speculații introspective, psihologice ale intelectualului interbelic, M. Veroiu a pus accentul pe problematica majoră a diferenței de vârstă ce stă în calea fericirii, întrucât ea este combătută de latura frivolă a materiei umane, care nu întinerește, ci doar se degradează treptat, în ciuda faptului că sufletul este mereu tânăr și visător. În acest sens, M. Veroiu afirmă el însuși faptul că filmul este „o demonstrație de luciditate în zona îngustă dintre tinerețe și maturitate”[5].

Bibliografie

Surse primare:

Ibrăileanu, Garabet, Adela, Editura Erc Press, București, 2009.
Veroiu, Mircea, Adela (1985), consultat în variantă online, pe site-ul https://www.youtube.com/watch?v=paP8IMLcMOA.
Pompiliu, Constantinescu, Romanul românesc interbelic, Editura Minerva, București, 1977.
Creangă, Ioana, Dragostea lui G. Ibrăileanu, în „România literară” numărul 7/14 februarie 1985, consultat în variantă online, pe site-ul http://aarc.ro/articol/dragostea-lui-g.-ibraileanu.
Veroiu, Mircea, recenzie la Adela (1985), consultat în variantă online, pe site-ul http://aarc.ro/filme/distributie/2521.

[1] Garabet Ibrăileanu, Adela, Editura Erc Press, București, 2009, p. 51.

[2] Ioana Creangă, Dragostea lui G. Ibrăileanu, în „România literară” numărul 7/14 februarie 1985, consultat în variantă online, pe site-ul http://aarc.ro/articol/dragostea-lui-g.-ibraileanu.

[3] Constantinescu Pompiliu, Romanul românesc interbelic, Editura Minerva, București, 1977, p. 181.

[4] Garabet Ibrăileanu, Adela, Editura Erc Press, București, 2009, p. 67.

[5]Mircea Veroiu, recenzie la Adela (1985), consultat în variantă online, pe site-ul http://aarc.ro/filme/distributie/2521.