Într-un sat dobrogean, devenit peste noapte comună, mulți dintre localnicii de vază și-au deschis diverse afaceri locale în sânul comunității, pentru că înainte de toate românii sunt oameni gospodari. Printre aceste afaceri se numără, evident, și unele spații destinate acelor „evenimente”, care ne fac viața mai specială. Ce ar fi viața fără un astfel de local unde să vii să-ți bei cafeaua de dimineață, să socializezi și să nu uiți să imortalizezi momentul cu un mic selfie „de colecție”? În restul timpului, acolo se organizează onomastice, crăciunuri, revelioane, nunți de argint sau de aur și tot felul de petreceri.
Dar românul nu poate rezista tentației de a face o artă din petrecere chiar în propria sa casă, curte sau grădină. Ce-i drept, curțile acestor oameni sunt împodobite de vegetația luxuriantă, alături de gazonul veșnic verde, care s-au instalat pe nesimțite, înlocuind grădinile tradiționale de leguminoase. Decât un măr viermănos care să-ți cadă în cap, când ți-e lumea mai dragă, mai bine sădești în propria-ți ogradă un arbore ornamental de mătase, cu flori roze cu puf: Mimosa originară din Japonia.
Ce e și cu viața asta la sat, în vremurile de azi! De când avem asfalt, și nu drumuri pietruite, parcă ne-am emancipat. Numai că spiritul latin coexistă în fiecare dintre noi. E forța interioară care ne îndeamnă să decorăm în nuanțe pestrițe propriile noastre grădini și obiceiuri.
De vreme ce săteanul dobrogean, îndeosebi, a luat contact sau, în unele cazuri, s-a contopit cu multitudinea de etnici prezenți în spațiul nostru geografic, nimic nu mai surprinde. De aici survine, probabil, și nestatornicia cu care tratează acești săteni cele mai multe lucruri.
De exemplu, petrecerea! Este întotdeauna mai plăcută atunci când se ține acasă, fie că e vorba de o nuntă, o onomastică, de revenirea din voiaj, un concediu sau o simplă zi liberă. Românul își poartă „doina” în suflet, iar sufletul său se află mereu „acasă”. Românul doinește neîncetat, sufletul său tânjește să-și aline dorul iubirii sau al durerii inimii într-un mod poetic. Cum altfel dacă nu prin intermediul muzicii, care a îmblânzit în trecut, în chipul muzicantului de origine tracă, Orfeu, chiar și pe cel mai feroce balaur? Românii se trag, printre altele, din neamul trac al geto-dacilor. Să înțelegem că au o înclinație înnăscută spre muzică, iar aceasta se poate reflecta, în viața de zi cu zi, prin:
- Motiv de petrecere se găsește, dacă vrei, în fiecare zi. Petrecere fără muzică nu există. Muzica sau „doina interioară” se exteriorizează în vremurile noastre prin intermediul petrecerii. Petrecerea a înlocuit doina și a transformat-o într-un fel de „a fi”, „de a exista” a omului contemporan! Cum spuneam, motiv de petrecere se găsește în fiecare zi, nu întotdeauna imboldul vine de la aceeași persoană, dar de-a lungul unei singure străzi se pot înțelege la nivel mental un grup de persoane, care să întrețină atmosfera veselă zilnic. Dacă într-o curte vecină un DJ improvizat dă muzica la maxim, după 3 secunde o dă mai încet, apoi din nou la maxim; după 2 versuri schimbă melodia și rulează aceeași placă de dimineață până seara la asfințit, se întâmplă numai datorită tenacității sale artistice.
- O atenție deosebită prezintă cei care dau frâu liber talentului vocal, prin recitaluri solemne de karaoke sau dedicații muzicale acompaniate de aplauze frenetice, ascunși în spatele unui gard viu.
- Genurile muzicale nu contează, versurile nici atât. E de ajuns că muzica poate ține, în unele situații, chiar și de foame.
Toate acestea nu înseamnă nimic, la urma urmei. Românul își exprimă zbuciumul sufletesc în cadrul spațiului rural cu o libertate de exprimare deplină, a unui spirit latin liber și pasionat de muzica ce îi curge prin sânge.
Ceea ce trebuie evidențiat este că nimic nu se compară cu momentul divin în care toate situațiile enumerate mai sus, acele momente artistice de o mare valoare, conlucrează la unison, în timp ce tu, unicul spectator, asiști la cea mai spectaculoasă „simfonie” muzicală auzită vreodată de vreun muritor.