Din perspectiva unui turist pasionat de artă și poezie mi-a rămas întipărită în minte imaginea hiperbolizantă al Imperiului Roman, creată dintr-o profundă admirație, de geniul nostru romantic. Această imagine s-a răsfrânt în idealizarea poetică a unui imperiu, ce și-a lăsat amprenta și asupra destinului nostru, al românilor. „Superba împărăteasă de marmură a lumii – Roma”, după cum o numea Eminescu, păstrează în continuare un farmec disociat între trecut și prezent.
Cu toate acestea, mi-am dorit să explorez acea parte a Italiei care ne amintește de începuturile stinghere ale Imperiului Roman, atunci când romanii au asimilat poporul etrusc.
Dacă la Roma turistul obișnuit se familiarizează cu istoria cea mai pregnantă al ilustrului Imperiu Roman, demult apus, pe de altă parte, în orașul Perugia, aflat chiar în inima Italiei luăm contact cu o lume total diferită. Aici istoria Italiei prinde un contur diferit, față de cel cu care suntem obișnuiți. Ecoul luptelor dintre etrusci și romani ce ne amintește de Eneida lui Vergilius și nașterea Imperiului Roman stă mărturie vie printre rămășițele ruinelor de la marginea acestui oraș. Pe aceste meleaguri s-a realizat fuziunea între două popoare antice ce a dat naștere Romei de altădată.
Ajunsă în această zonă a congruențelor etnice ale strămoșilor italienilor de astăzi am aflat cu surprindere că în acest loc s-a practicat cultivarea măslinilor din antichitate. Această tradiție s-a păstrat nealterată, în ciuda evenimentelor istorice amintite mai sus.
Astfel, în apropiere de râul Tibru, într-o comună din Perugia, ce aparține de regiunea italienească Umbria, numită Spoleto se află poate esența spiritului italienesc. Am aflat de curând și eu acestea de la un ghid turistic bătrân pe nume Carmelo. Carmelo s-a născut în Spoleto, este un perugian get-beget, cum am spune noi românii, și se mândrește cu originea sa. Cunoaște ca în palmă fiecare colțișor al locurilor natale, pe care le-a străbătut de mic copil.
Vizitarea acestui oraș mi-a permis să îmi formez o cu totul altă imagine despre italieni și strămoșii lor, deopotrivă. Am aflat de la Carmelo faptul că orașul de reședință Perugia este un centru istoric și cultural unic, datorită naturii sale cosmopolite, ce găzduiește încă din anul 1308 o importantă universitate, numită Universitatea din Perugia. Dar, la fel de importantă este tradiția locului, întrucât satele adiacente ale orașului sunt cunoscute în întreaga lume, pentru dealurile de măslini nobili – o îndeletnicire veche de mii de ani pe acele meleaguri, ce leagă în chip invizibil continuitatea culturală a strămoșilor săi, încă de pe vremea întemeierii Imperiului Roman.
Intuiția mea nu a dat greș atunci când mi-am dorit să iau pulsul subtil al Italiei. Când am ajuns în Perugia m-am gândit că un oraș cosmopolit înconjurat de un relief deluros, care păstrează în același timp amintirea primelor forme de cultivare a măslinilor din acea zonă, ar fi o experiență fascinantă pentru un om care iubește, totodată, să mănânce sănătos.
Mâncarea locală este la fel de importantă pentru mine, atunci când vizitez o țară străină. La urma urmei chiar și mâncarea tradițională românească are influențe străine, turcești sau grecești, care o fac să fie unică. De multe ori îmi doresc pur și simplu să recunosc anumite influențe care unesc și nu doar diferențiază notele cele mai subtile în gastronomia europeană. Influențele din dieta mediteraneană se răsfrâng inevitabil și în bucătăria românească în ziua de azi. Dar oare cum mâncau italienii de odinioară? Ce anume consumau în viața de zi cu zi, astfel încât să fie ceva specific al lor, dar, totodată, să reflecte o dietă sănătoasă și ușoară. O astfel de mâncare s-a născut din necesitatea italianului de rând de a consuma ceea ce natura le-a dăruit în mod natural și crește oriunde, și care are nenumărate efecte benefice asupra organismului. Ghidul meu m-a luat prin surprindere când mi-a spus că el consumă aproape zilnic salată din frunze de păpădie și că acesta e un obicei al locului. Ce-i drept, la noi în România păpădia crește oriunde, și dacă mă întrebați pe mine, consider că e mai mult o plantă care se înmulțește cu o viteză amețitoare în curțile oamenilor sau pe câmpuri. Deși e frumoasă, recunosc, și mă jucam adeseori cu ea când eram copil, pentru că îmi plăcea să suflu puful acestei flori când ajungea la maturitate. Târziu am aflat că de fapt este o plantă medicinală, dar în ciuda acestui aspect, puțini oameni o folosesc în acest scop. Italienii, pe de altă parte, o exploatează la maxim. Au culturi speciale de păpădie, pe întreg teritoriul Italiei, pentru că este o plantă iubită. Chiar și în curțile italienilor, care locuiesc la sate puteți vedea mici producții de păpădie. Aceștia cumpără semințe speciale, pentru a beneficia de o cură de salată de păpădie, ce îi ajută să se mențină sănătoși. Ingredientul indispensabil la această salată este uleiul de măsline, care leagă armonios ingredientele și îi oferă o textură aparte.
După ce am servit această salată la un local din Perugia, Carmelo m-a invitat să degust un ulei de măsline local, renumit pentru caracteristicile sale nutritive. Uleiul de măsline de la Monini este extras din măslinii de pe dealurile din Spoleto – satul său natal.
Prin urmare, am lăsat în urmă orașul Perugia – această perlă arhitecturală, iar atenția mea s-a îndreptat spre comuna Spoleto, pentru că acolo am primit inițierea în arta degustării uleiului de măsline. În acel loc simți cum timpul stă în loc, de secole. Până și modul de recoltare a măslinilor este manual, pe o parte pentru a păstra nealterată tradiția vie transmisă din generații, iar pe de altă parte datorită reliefului deluros, care nu permite culegerea bazată pe o metodă mecanică.
Istoria uleiului de măsline extra-virgin Monini începe în anul 1920 în Spoleto, Umbria. Zefferino Monini este cel care dă startul afacerii, ce se dovedește a fi una răsunătoare. Afacerea este una de familie, care s-a dezvoltat continuu și s-a extins pe toate continentele. Ceea ce a rămas neschimbat este pasiunea și profesionalismul de care dau dovadă toți cei implicați în procesul de producție al uleiului de măsline Monini.
Lângă fabrica lor din Spoleto se află și o casă de oaspeți cu balcon, de unde putem privi livada de măslini, ce adăpostește pe circa 25 de hectare de teren agricol aflat pe dealurile semețe, măslini seculari și tineri. Soiurile de măslini sunt atent selecționate, iar printre cele mai importante se numără trei variante. Cel mai predominant, specific numai acestei zone este Moraiolo, un soi autohton prin excelență. Alte două soiuri nobile sunt Frantoio și Leccino. Printre sortimentele de ulei de măsline extra-virgin de la Monini se numără cel Classico, GranFruttato, Delicato, dar și mixuri de uleiuri cu plante aromatice mediteranene sau trufe.
Degustarea acestor sortimente de ulei a fost una memorabilă, fiecare sticlă în parte avea particularitățile sale specifice. Diferențele țineau mai mult de culoare (de la verde spre auriu), de gust, dar și de miros. În funcție de soi sau de perioada în care au fost culese măslinele, acestea ofereau o tentă în parte amăruie, ușor astringentă, iar altele erau fine cu aromă dulce sau picantă.
M-am întors acasă cu câteva suveniruri uleioase din această regiune splendidă a Italiei, în care gustul uleiului de măsline mi-a rămas întipărit în suflet, așa cum rămâne orice amintire plăcută. Bucătăria împletită cu istoria italienească și-a lăsat amprenta adânc în sufletul meu, întrucât cele mai simple gesturi sunt și cele care aduc o bucurie sinceră. Bătrânul ghid, Carmelo, prin simplitatea sa, mi-a deschis ușa spre o lume veche, dar necunoscută și m-a ajutat să trăiesc chiar și pentru câteva clipe ca un italian adevărat.
Astăzi, atunci când vreau să mă reîntâlnesc cu gustul Italiei, care unește istoria și tradiția de altădată, pur și simplu îmi fac o salată din frunze de păpădie, acompaniată de uleiul de măsline extra-virgin de la Monini.
Rețeta acestei salate este pe cât de simplă, pe atât de benefică organismului. Pe lângă frunzele proaspete și tinere de păpădie se adaugă câțiva căței de usturoi tocați, ardei iute și condimente după gust (sare și piper). La sfârșit se asezonează cu zeamă de lămâie și ulei de măsline. Ce-i drept, eu am reinterpretat puțin rețeta lor, pentru că cei de la Monini au sortimente de ulei de măsline infuzat cu ardei iute, lămâie, rozmarin, busuioc și trufe. E de ajuns să presar câteva picături din aceste capsule aromatice, iar salata de frunze de păpădie capătă o altă savoare. Vă invit să descoperiți și voi această gamă de uleiuri italienești, chiar dacă nu aveți ocazia să ajungeți în Umbria, la Spoleto.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025!
Sursa foto utilizată: galeria Monini și freepik.
Bibliografie: